Colegiul National A.T. Laurian

Şcolile pentru învăţămîntul secundar erau destul de rare în Moldova în mijlocul secolului al XX-lea , doar Iaşul, vechea capitală şi din 1858, Bârladul având asemenea aşezăminte. Minţi mai luminate au stăruit pentru a întemeia şi în Botoşani, pe atunci al treilea oraş ca mărime al ţării, o şcoală secundară în care fii cetăţenilor urbei dar şi ai locuitorilor din zona de nord a Moldovei să-şi poată continua studiile primare care le asigurau doar un fundament, un nivel minim de cunoştinţe. Gimnaziul din Botoşani a luat astfel fiinţă în 1859, anul care a rămas în istoria românilor ca an al înfăptuirii Unirii Moldovei şi Ţării Româneşti, premisă a României Mari şi a evoluţiei ulterioare spre modernizare şi reintegrare în Europa; la 22 august 1859, Ministerul din Iaşi dă ordinul nr. 6568 adresat Comitetului de inspecţiune al şcolilor publice din Botoşani, document ce poate fi considerat actul de naştere al Gimnaziului ce va deveni Liceul "Laurian" de mai târziu. Prima zi a cursurilor pentru cei 12 elevi înscrişi era de 6 septembrie 1859, profesori fiind (la toate obiectele) Vasile Paulini si Ioan Veniamin Adrian, primul patriot si cumpănit, celălalt mason si dinamic, ambii slujitori entuziaşti ai Şcolii nou înfiripate ce pornea la drum ca dotare cu: "patru bănci de brad, o masă un scaun de ulm şi o tablă neagră".

Legea învăţămîntului din 1864 a schimbat fundamental structura învăţămîntului românesc şi în acest context profesorii şi directorii tânărului Gimnaziu fac intervenţii, cereri dar şi sacrificii pentru înfiinţarea unui curs superior, echivalent al liceului de astăzi, eforturile lor fiind răsplătite la 15 ianuarie 1868 prin deschiderea oficială a claselor a V-a si a VI-a. Prin această nouă ctitorie ei au înţeles primii că în Botoşani, unul din marile oraşe ale României de atunci, aflat în plină evoluţie demografică şi economică, existenţa Liceului ar fi determinat o creştere substantială a numărului celor cu studii secundare complete, care şi-ar fi putut desăvârşi educaţia urmând şi studiile superioare în facultăţi, a celor cu o pregătire temeinică ce le-ar fi permis o mai rapidă integrare în societatea modernă ce se prefigura, o creştere a nivelului cultural benefică pentru toţi cetăţenii urbei. Anii care au urmat au confirmat toate acestea şi au consolidat ceea ce ei începuseră in 1868, Liceul devenind nu numai o simplă instituţie şcolară, ci un focar de cultură, gazdă a numeroase acţiuni si activităţi, care a dat oraşului şi ţării personalităţi de seamă ale vieţii culturale, ştiintifice, economice, dar şi buni români, oameni cu o pregătire aleasă, capabili să se integreze în societatea românească pe care au dinamizat-o.

    Liceul din Botoşani va trece repede de greutăţile inerente începutului si, dupa 1885 – când elevii şi profesorii săi se mută în cladirea nouă, "Palatul" cum o numea Nicolae Iorga, iar denumirea oficială este schimbată în Liceul "Laurian" – ajunge la deplină maturizare. Apar "Spiritul Laurianului" şi "Familia Laurianului" (sau "Galaxia Laurian", cum a numit-o Octav Onicescu) ilustrate de mari directori: Constantin Savinescu, Ioan V. Luca; profesori de seamă ca Nicolae Rautu şi Emil Tocarschi, elevi si absolvenţi pe care talentul, inteligenţa, fondul de cunoştinţe acumulate i-au plasat în elita culturii şi ştiinţei româneşti: Nicolae Iorga, Octav Onicescu. Simion Sanielevi, Ion Simionescu sau în panteonul eroilor care şi-au făcut datoria până la capăt jerfindu-se pentru îndependenţa ţării, Ion Elefterescu sau Dimitrie Lemnea; toţi aceştia fiind doar câteva exemplificări dintr-un lung şir pe care spaţiul ne obliga doar s-o aminitim.
        Legea din 1898 si perioadele de ministeriat ale marelui om al şcolii care a fost Spiru Haret şi-au făcut resimţite efectele benefice şi la noi, la început de secol şi mileniu Laurianul fiind una din instituţiile prestigioase ale învăţământului românesc în care profesori şi elevi realizau – şi realizează eforturi comune pentru asigurarea unui nivel înalt al procesului educativ.
    Aceeaşi emulaţie spirituală este resimtită şi în perioada interbelică. Modificările survenite în procesul educativ au influenţat favorabil însusi destinul Laurianului. Coordonatele activităţii educaţionale s-au înscris la prestigioasa şcoală botoşăneană pe aceleaşi repere ca şi în perioadele revolute: seriozitate, muncă enormă şi foarte mult profesionalism. Faima dobandită de profesorii şi elevii Liceului a devenit în epoca proverbială. A fi elev al Laurianului echivala cu un statut invidiat de cei mai multi dintre membri colectivităţii.
        Profesori cu vocaţie de mari maeştri în arta didactică şi pedagogigă s-au întrecut pe sine în a conferi forţă şi demnitate instituţiei în care au muncit, uneori, o viaţă de om. Dascăli in sensul cel mai pur al cuvântului precum Ariton Iacobeanu, Nicolae N. Rautu, Ioan V. Luca, Mihail Gr. Poslusnicu etc. deveniseră personaje emblematice pentru urbea botoşăneană. Amprenta personalităţii lor s-a impregnat fidel în mintea şi sufletul elevilor de atunci.
       Şocul războiului, aducător de necazuri şi greutăţi, i-a urmat una dintre cele mai triste faze ale istoriei Liceului. În vacanţa anului 1916, clădirea Liceului a fost destinată spitalului de război Nr. 280 , iar Liceul trebuia să funcţioneze în şcoala primară Nr. 2 de băieţi şi Nr. 2 de fete, o parte din profesori erau mobilizaţi la diferite corpuri de trupă, ceilalţi fiind repartizaţi la cenzura militară, la dispoziţia serviciului sanitar a oraşului, la spitale, la examenele particulare care se ţineau lanţ, având în plus şi orele colegilor plecaţi la datorie etc.
        Aşa cum o nenorocire nu vine niciodata singură, la fel s-au abătut necazurile asupra celor legaţi sufleteşte de "Laurian". Localul şcolii era ocupat de la 10 august de către serviciul de subzistenţă al Armatei a IX-a ruse. Pentru buna ospitalitate aratată ruşilor, profesorii şi elevii au avut parte de un cortegiu întreg de umilinţe şi chinuri. La tot acest calvar se adaugă nota sa cea mai dureroasă, mistuitorul incendiu din ziua de 6 decembrie 1917. De Sfântul Nicolae, la ora 1 d.a. , clădirea proprie a Liceului a fost cuprinsă de flăcări şi cu toată silinţa celor ce au sărit în ajutor, n-au rămas din această clădire decât zidurile deteriorate, incendiul fiind în strânsă legatură cu depozitul de alimente şi anarhia ce domnea în sânul armatei bolşevice. A ars atunci aproape întreaga avere a şcolii: biblioteca cu vreo 30.000 de volume, biblioteca elevilor cu 2.000 de volume, drapelul şi biblioteca Ateneului, din care au ramas puţine volume, arhiva de la 1859-1897 şi o parte din cea mai nouă; întreg laboratorul de fizică şi chimie, mare parte din mobilier etc.
        După acest trist eveniment, în vremurile tulburi ale anilor 1917-1922, profesorii şi elevii şi-au desfăşurat programul în localuri improprii: magherniţe, prăvălii, cârciumioare, iar mai târziu în localul vechi şcoli "Marchian".
         Odată cu finalizarea construcţiei noului local, inaugurat în octombrie 1922, s-a încheiat şi calvarul profesorilor şi elevilor, tot atunci înfiintându-se şi un internat pentru copii ce nu locuiau in Botoşani. S-a dovedit din nou că spiritul de solidaritate al botoşănenilor a funcţionat ireproşabil în vremurile cele grele. Liceul renăştea din propria cenuşă şi se afla în faza de maturitate, sfârşitul perioadei interbelice găsind Liceul "Laurian" în deplinătatea afirmării sale.
        Începând din anul 1938 România ieşea din epoca "democraţiei dirijate" (M. Fischer-Galati) şi intra în lunga perioadă a regimurilor nedemocratice. Evident, învăţământul şi recte Liceul "Laurian" au avut de suferit datorită îngerinţei pronunţate a Puterii şi Politicului, a dominării individului de către Statul atotputernic, paternalist şi a limitării la minimum a societăţii civile.
Deşi condiţiile istorice erau exceptionale, Liceul a reuşit în anii 1938-1944 să-şi păstreze înalta ştachetă a perioadei interbelice, efortul profesorilor fiind astfel pe măsura celui al poporului, aflat in anii 1941-1945 în cel mai amplu război din istoria sa.
Evacuat la Cermei-Arad în martie-aprilie 1944, personalul Liceului va incerca sa continue munca educativă şi pe meleaguri ardelene, dar atacul maghiar intempestiv din 14-20 septembrie va determina un nou refugiu, la Pitesti, unde greutăţile întâmpinate au atins cote de neimaginat. Istoria, s-ar putea spune, se "juca" cu elevii, profesorii şi, din păcate, cu averea instituţiei, împrtştiată la sosirea ruşilor în Botoşani s-au pierduta în urma celor două refugii forţate.
        Dacă în Piteşti Liceul doar supravieţuia, în Botoşani, în clădirea lui, de la venirea bolşevicilor, timp de un an, va funcţiona Liceul Judetean, o experimentare avant la lettres a ceea ce se va întâmpla după "Reforma" învăţămîntului din 1948, prin impunerea "modelului" sovietic, inferior celui românesc.
        Revenit din refugiu, in aprilie 1945, Liceul traversează o a II-a perioadă eroică, luptând pentru fondurile necesare refacerii, pentru atragerea bunurilor risipite, pentru menţinerea înaltului nivel educativ in condiţii excepţionale de secetă, foamete, epidemie şi in regiunea cea mai afectată de război, datorită şi celor patru luni şi jumătate de ocupaţie rusească efectivă în plus fată de restul ţării.
        "Reforma" din august 1948 a însemnat victoria paradigmei comuniste în învăţământ, şcoala noastră trebuind să se adapteze sau să dispară. Din acelasi an ea devenea, sugestiv, doar "Şcoala Medie nr, 1", pentru ca intr-o revenire la superiorul model românesc, din 1960 să-şi recapete identitatea proprie prin titulatura de Şcoala Medie "August Treboniu Laurian", iar, din 1965, Liceul "August Treboniu Laurian".
        Anii viitori au însemnat o recuperare a trecutului (atât cât lagărul comunist accepta), pentru ca, probabil, în sensul lui M. de Certeau "locul pe care îl defineşte trecutul este în acelaşi timp un mod de a face loc unui viitor", o reinstituţionalizare printr-o revistă proprie, un muzeu, un anuar, înâlniri generaţionale intensificare, preocupări sporite pentru dotări materiale etc.
       Deceniul al IX-lea, într-o ţară cu o tot mai limitată libertate a însemnat (mai ales din 1985) şi o criză de finanţare, cu repercusiuni până în zilele noastre. Cu toate acestea Laurianul a rămas şcoala de elită a judeţului Botoşani, atât prin valoarea absolvenţilor ei, cât şi prin corpul profesoral deosebit, prin pregătire, calitatea lui umană şi modernitatea Weltauschauungu-lui său.
        Ca o rasplată firească a acestei munci realizate cu un înalt simţ al datoriei, Liceul a intrat in 1999 şi de jure în rândul şcolilor reprezentative ale ţării, devenind, totodata, Colegiul National.
        Asteptând încheierea lucrărilor la noul corp de clădire, bătrânul Liceu, cu vârsta Romîniei moderne, într-o epocă destul de sceptică şi nu tocmai favorabilă unui învăţământ de elită, priveşte, totuşi, optimist către mileniul III. Este, credem, semnul vitalităţii şi al tinereţii care i-o dau elevii aparte ai lui, ca şi oamenii care sunt , se simt tineri, slujitori deseori idealişti ai învăţământului şi culturii româneşti.