Întrebări frecvente

De ce Laurianul este instituția de tradiție a învățământului botoșănean?
    Fiind înființat în anul Unirii, 1859, ca Gimnaziu, Laurianul a evoluat în timp, datorită strădaniilor elevilor și profesorilor, devenind o instituție de învățământ cu mare impact în viața comunității botoșănene și unul din cele mai vechi licee din țară. Absolvenții de renume au făcut ca Laurianul să fie cunoscut în întreaga țară. Astăzi școala noastră este un amestec de tradiție și  modernitate cu absolvenți pe toate meridianele globului.
Care este programul de lucru cu publicul al secretariatului?
Programul de lucru cu publicul al secretariatului este zilnic 9.00-15.00, în zilele lucrătoare. În timpul vacanțelor școlare programul cu publicul este între 9.00-14.00
Cum pot devenii elev al colegiului, în clasa a V-a?
Primul pas spre admiterea în clasa a V-a, la Colegiul nostru, este înscrierea care se face la secretariat, pe baza unui dosar care trebuie să conțină: 1. dosar, 2. cerere tip (se obține de la secretariat și se completează pe loc), 3. copie după actul de naștere, 4. copie după actul de identitate al unui părinte, 5. adeverința medicală eliberată de medicul de la cabinetul școlar. Înscrierile se fac în perioada 1 februarie – 15 iunie.
Câte clase de a V-a vor fi în anul următor? Se învață și după amiaza?
Numărul de clase de a V-a se stabilește, anual, în funcție de numărul de săli disponibile în corpul C, unde învață clasele de gimnaziu și conform planului de școlarizare aprobat. Pentru anul școlar 2018-2019, vor fi 2 clase de a V-a, pentru 2019-2020, o singură clasă. Toate clasele din Laurian studiază cu program numai dimineața.
Se da examen la intrare în clasa a V-a? În ce constă?
Regulamentul de funcționare prevede organizarea examenului pentru clasa a V-a în cazul în care numărul de elevi înscriși este mai mare decât numărul locurilor disponibile. Examenul constă în probă scrisă (la limba română – timp de lucru 1 oră și matematică – 1 oră)  și un scurt interviu, în aceeași zi, conform programării afișate. De obicei, ziua examenului este stabilită în prima zi de sâmbătă, de la începutul vacanței de vară, la ora 9.00,  astfel încât elevii candidați să afle răspunsul repede și să se poată bucura de zilele de vacanță.
Cum pot să mă transfer la o clasă în Colegiul Național A.T.Laurian?
Condițiile de transfer ale elevilor sunt stabilite prin regulamentul național – ROFUIP și Regulamentul intern. Ambele pot fi consultate pe site, la meniul DOCUMENTE. Transferurile se pot face numai în vacanțele intersemestriale; dacă se schimbă profilul, sau dacă elevii sunt în clasa a IX-a, transferurile se pot face doar la sfârșitul anului școlar. Toate transferurile se aprobă doar de către Consiliul de Administrație, care verifică îndeplinirea condițiilor de transfer, menționate în regulamente (condiția de loc, condiția de medie, etc.). Cererile de transfer sunt cereri tip care pot fi obținute de la secretariat.
Ce trebuie să fac pentru a obține permisul ECDL?
ECDL – EUROPEAN COMPUTER DRIVING LICENCE este cel mai răspândit program de certificare a competențelor digitale, recunoscut la nivel internațional în  peste 100 de țări. Datorită seriozității și competenței Colegiul Național „A.T.Laurian” este centru de pregătire și examinare ECDL din anul 2000. Pentru detalii și înscrieri contactează unul din profesorii de informatică sau direct coordonatorul profesor Bădrăgan Marcel. Mai multe detalii accesați http://ecdl.ro/acasa
Cum pot contribui cu o sumă de bani pentru desfășurarea unui proiect/activități?
Toate contribuțiile financiare sunt gestionate numai de Asociația Comitetelor de Părinți, asociație nonguvernamentală, cu statut juridic, pentru care puteți dona orice sume necesare desfășurării unei activități. Primiți contract de sponsorizare de la președintele asociației sau secretariat, puteți vira suma în contul trecut în contract sau, pentru sumele în bani depuse, primiți chitanță de la casierul asociației. Puteți verifica oricând dacă sumele depuse de dvs. au fost cheltuite în scopul propus. Școala nu percepe, organizat, nici un fel de sume de bani.

Arhive

Abonați-vă
la buletinul nostru de știri!
[mc4wp_form id="2909"]
Apelați cu încredere !