Noutăți

2020 Evaluare națională – clasa a VIII-a

Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial (metodologia de organizare și desfășurare a examenului în anul școlar 2019-2020 este disponibilă atașat – primul document din secțiunea Cadru normativ).

Examenul se desfașoară, anual, într-o singură sesiune. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul sa susțină examenul fără taxă.
Media obținută la EN VIII este un criteriu esențial pentru admiterea în învățământul liceal.
Coordonarea la nivel național a proiectării, organizării și desfășurării EN VIII, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de Ministerul Educației prin Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE).

Coordonarea la nivel județean/al municipiului București a organizării EN VIII, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de către inspectoratele școlare județene.

Calendarul EN VIII în anul 2020 este următorul:

2 – 5 iunie

Înscrierea elevilor

5 iunie 2020

Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

15 iunie 

Limba și literatura română – probă scrisă

17 iunie 

Matematica – probă scrisă

18 iunie

Limba și literatura maternă – probă scrisă

22 iunie

Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)

22 iunie

Depunerea contestațiilor (orele 14:00 – 20:00)

23-26 iunie

Soluționarea contestațiilor

27 iunie

Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Tags