„Recreaţia verde” este un proiect iniţiat de Asociaţia de Tineret „2010 Europa” Botoşani, având drept parteneri: Colegiul Naţional „A.T.Laurian”, Primăria Botoşani, Agenţia pentru protecţia Mediului Botoşani şi Asociaţia Comitetelor de Părinţi din Colegiul Naţional „A.T.Laurian” în vederea reamenajării spaţiului verde din zona corpului C a renumitei unităţi de învăţământ.
Proiectul se va derula în perioada aprilie – august 2010 şi în cadrul acestuia se vor reabilita 2000 m2 spaţiu verde din zona corpului C al colegiului: se vor planta 180 de puieţi şi arbuşti ornamentali, 200 de flori ornamentale, se vor amenaja 1000 m2 de spaţiu verde prin gazonare. De asemenea, se va amenaja un spaţiu de recreere pentru elevi, prin montarea unor bănci în livada şcolii şi construirea unei gradene în vederea realizării unor lecţii de tip „outdoor training”, deosebit de agreate în multe din şcolile lumii. Acest tip de lecţie permite o legătură mai strânsă între om şi natură, o variantă de a percepe eficient, la alte dimensiuni, mediul înconjurător, de a dezvolta şi multiplica comportammente responsabile atunci când e vorba de o ieşire în aer liber.
Proiectul a fost aprobat şi finanţat de către MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc în cadrul Programului „Spaţii verzi – componenta Spaţii verzi urbane” şi cofinanţat de Primăria Botoşani şi Asociaţia de Tineret „2010 Europa”.
MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc fac parte din Parteneriatul pentru Mediu (Environmental Partnership) şi finanţează proiecte de protecţie şi promovare a ariilor naturale şi a spaţiilor verzi publice în 5 ţări europene: România, Ungaria, Cehia, Slovacia şi Bulgaria.
Grupul Mol şi Fundaţia pentru Parteneriat a lansat programul „Spaţii verzi” la nivel regional încă din 2005 şi în acest an, în România, au fost aprobate 30 de proiecte, din 105 proiecte depuse, în valoare totală de 218.589 RON.
Prin implementarea acestui proiect, voluntari ai Asociaţiei de Tineret „2010 Europa”, elevi şi profesori ai Colegiului Naţional „A.T.Laurian” vin în sprijinul autorităţilor locale, care şi-au propus, în concordanţă cu Normele Europene, creşterea suprafeţei de spaţiu verde per cap de locuitor, astfel încât oraşul Botoşani să-şi merite renumele de „Oraş grădină”.
Iniţiatorii proiectului au considerat importantă reabilitarea şi amenajarea acestui spaţiu pentru a reda peisajului urbanistic o zonă de importanţă istorică, pentru a pune în valoare obiectivele arhitecturale din jur, dar şi pentru a pregăti un cadru adecvat petrecerii de către elevi a timpului în şcoală.
Prin toate activităţile derulate în cadrul proiectului cei implicaţi vor deveni mai responsabili în ceea ce priveşte ocrotirea spaţiului verde şi sperăm ca toate schimbările survenite în spaţiul şcolii să schimbe mentalitatea tinerilor şi să-i determine să respecte natura.
Experienţa unor activităţi anterioare (implementarea cu succes a proiectului „Inima verde a Laurianului”, care a obţinut trofeul MOL pentru cel mai bun proiect al anului 2009) ne-a determinat să credem că cele mai bune rezultate în schimbarea atitudinii faţă de natură sunt proiectele educaţionale pe teme ecologice.
prof. dr. Mihaela Prajinariu